Dr. Marius Zamfir
Medic Primar Chirurgie Oncologică / Chirurgie Generală
Memorial Romania
Specialitate : Gastrointestinal Cancer (stomach, colon, rectum), Breast Cancer, Endocrine Pathology
Experienţă :12+ ANI
Limbi: Romanian, English
Dr. Marius Zamfir, produs al pepinierei chirurgicale laparoscopice a Spitalului „Sf. Ioan” București într-o Clinică având la conducere pe regretatul profesor doctor Corneliu Dragomirescu, performează – cum altfel? – în domeniul chirurgiei minim invazive, fiind certificat în „Tehnici avansate în Chirurgia laparoscopică”. Astfel, reușește să îmbine aplecarea către patologia chirurgicală oncologică, în care este atestat, cu cele mai noi tehnici minim invazive, produsul fiind o chirurgie digestivă de înaltă performanţă (chirurgia colo-rectală în mod particular).
Considerând ecografia actualmente o prelungire a examenului clinic de rutină, dar și un sprijin substanţial intraoperator în anumite patologii, dezvoltă această abilitate în cei peste 10 ani de experienţă.
Fără crezul că un chirurg poate aborda cu succes toată paleta chirurgiei generale, dr. Zamfir arată o preocupare și faţă de chirurgia parietală (herniară), endocrină și senologică.
Experienţă :
Ani: 2006 / 2021
Spital: Saint John Emergency Hospital Bucharest
Divizia: General Surgery
Titlu: resident doctor, specialist PhD, primary PhD
Ani: 2021 / 2022
Spital: Monza Oncology Hospital
Divizia: Administration / Surgical Oncology
Titlu: Medical Director / Surgeon
Ani: 2022 / present
Spital: Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Oncologic Institute of Bucharest
Divizia: Surgical Oncology
Titlu: Surgeon
Educaţie :
Ani: 1996 - 2002
Universitatea: UMF Carol Davila Bucharest
Specialitatea: General Medicine
Ani: 2006 - 2011
Universitatea: University of Medicine and Pharmacy Carol Davila - resident
Specialitatea: General Surgery
Ani: 2012 – 2017
Universitatea: Attendance to courses for some abilitation:
- General Ultrasonography
- Surgical Oncology
- Surgical Laparoscopy – Advanced Techniques
- Digestive Endoscopy
Ani: 2022 / present
Universitatea: University of Medicine and Pharmacy Carol Davila - student MD