Dr. Ionuţ Gobej
Medic Primar Neurochirurgie
Memorial Romania
Secţie : Clinica asociată Spitalului Memorial
Specialitate : NEUROCHIRURGIE
Experienţă :16 ANI
Limbi: ENGLEZA, FRANCEZA
Dr. Ionuţ Gobej este medic primar neurochirurg cu supraspecializare în neurchirurgie cerebrală, vasculară și spinală. Dr. Gobej și-a efectuat rezidenţiatul în cadrul unor clinici de renume din Franţa. Precum dr. Dorin Bică, dr. Gobej s-a specializat, încă de la început, în tehnicile neurochirurgicale minim invazive. Firea perfecţionistă și dorinţa puternică de a ajuta cât mai mulţi oameni l-au determinat pe doctorul Gobej să revină în ţară, pentru a oferi pacienţilor șansa de a se trata la standarde internaţionale.
Doctorul Gobej este alături de pacienţii săi cu empatie, cu o energie debordabilă, molipsitoare, cu care își asigură pacienţii că totul va fi bine. Revenirea sa în România s-a datorat atât atașamentului faţă de ţară, cât și dorinţei de a construi ceva durabil și valoros.
Dr. Ionuţ Gobej are competenţe în: chirurgie cerebrală minim invazivă, patologie tumorală intra și extranevraxială, vasculară, bază de craniu (meningioame, neurinoame, glioame, anevrisme cerebrale, malformaţii vasculare cerebrale și spinale- fistule arteriovenoase, AVM, cavernoame etc.), neurochirurgie endoscopică transsfenoidală (adenoame hipofizare, craniofaringioame, cordoame, etc), neurochirurgie minim invazivă și endoscopică spinală.
Experienţă :
Ani: 2019 - 2019
Spital: Medic primar neurochirurg în cadrul NEUROHOPE –
Divizia: clinica asociată Spitalului Memorial
Titlu: Medic primar neurochirurg
Ani: 2017 - 2019
Spital: Neurochirurg în cadrul Centrului medical Provita
Divizia: infiinţarea NEUROHOPE
Ani: 2014 - 2017
Spital: Împreună cu Dr Dorin Bică și cu susţinerea Spitalului Clinic Colentina
Divizia: înfiinţarea secţiei de neurochirurgie
Ani: 2014 - 2015
Spital: Neurochirurgie pediatrică – Spitaliul M.S. Curie - București
Divizia: Examen de specialitate în neurochirurgie
Ani: 2010 - 2013
Intern neurochirurgie - Hôpital Foch, Suresnes, Paris - coordonator : Dr Stephan Gaillard
Ani: 2010 - 2010
Intern neurochirurgie - Hôpital Nord, Marseille, coordonator: Professeur Pierre-Hugue
Roche
Ani: 2009 - 2010
Intern neurochirurgie - Hôpital de la Timone, Unité de Neurochirurgie Fonctionnelle,
Stéréotaxique et Gamma Knife, coordonator: Professeur Jean Regi
Ani: 2009 - 2009
Intern neurochirurgie - Hôpital Neurologique Pierre Wertheimer, Unité 200,
coordonator : Professeur Jacques Guyotat.
Ani: 2007 - 2009
Intern în Departamentul de Neurochirurgie Pediatrica a Spitalului Universitar M. S. Curie
Bucureștii – Coordonator dr. Sergiu Stoica – Șef Departament de Neurochirurgie
Pediatrica
Ani: 2007 - 2007
Intern în Serviciul de Neurochirurgie al Spitalului Universitar Bagdasar – Arseni – București
Educaţie
Începând cu 2007
- Cycle d'enseignement (Section de la Base du Crane de la SFNC ): Abord endoscopique endonasal des adénomes hypophysaires et autres lésions sellaires 3-4 septembrie 2012
- Part I of the European Examination in Neurosurgery Certification – 25 februarie 2012
- Diploma de neurochirurg european
- Cycle d'enseignement de la Section de la Base du Crane de la SFNC : Abord endoscopique endonasal des adénomes hypophysaires et autres lésions sellaires 5-6 septembrie 2012
- EANS Training Course -anul 4 – EANS Training Course In Neurosurgery, Pecs, Hungary, 26 februarie – 1 martie 2012
- Tractography Workshop , Vienna 30 mai – 1 iunie 2011
- EANS Training Course anul 3 – EANS Training Course In Neurosurgery, Tallin, Estonia, ianuarie 2011
- EANS Training Course anul 2 – EANS Training Course In Neurosurgery, Padova, Italy, 6-11 februarie 2010
- EANS Training Course anul 1 – Prague, Czech République,15-19 februarie 2009
- ESSFN 3rd Hands-On-Course 2007 Radiosurgery Marseille, France, 12-14 noiembrie, 2007
Ani: 2000-2006
Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” – București - Facultatea de medicina
Ani: 1996-2000
Colegiul National I. C. Bratianu, Pitesti