În cadrul departamentului de chirurgie ginecologică al Spitalului Memorial se efectuează intervenţii chirurgicale complexe, activitatea de bază a centrului fiind chirurgia oncologică și chirurgia endometriozei. Acestea reprezintă cele mai complexe intervenţii chirurgicale din sfera ginecologică, fiind tratate de o echipă cu mare experienţă în acest tip de chirurgie.
Majoritatea intervenţiilor chirurgicale din cadrul departamentului nostru, peste 95%, sunt efectuate prin abord minim-invaziv – laparoscopic sau robotic.
Chirurgia oncologică, cu excepţia cazurilor de neoplasm ovarian (și nici aici nu includem toate stadiile), prezintă o indicaţie clară pentru chirurgie minim-invazivă, aceasta oferind o acurateţe mult mai mare a actului chirurgical și o recuperare net superioară faţă de chirurgia clasică.
Datorită echipei noastre multidisciplinare, cu experienţă în acest tip de operaţii complexe, putem efectua o chirurgie radicală, curativă chiar și în cazuri extreme, în care boala, fie neoplazie malignă, fie endometrioză, este extinsă la nivelul mai multor organe de la nivelul pelvisului și nu numai.
De asemenea, în cadrul departamentului de ginecologie, există unul din centrele internaţionale de referinţă în diagnosticul și tratamentul endometriozei – Bucharest Endometriosis Centre, fondat în 2018, în cadrul căruia au fost operate cazuri complexe, ce au presupus rezecţii multiple de organe, cu rezultate foarte bune.
În Memorial, se efectuează și intervenţii chirurgicale mai puţin complexe, cum ar fi tratamentul chirurgical al fibromului uterin (miomectomie, histerectomie), tratamentul chirurgical al patologiei anexiale benigne (chisturi ovariene, patologie tubara – a trompelor uterine), chirurgia uro-ginecologică.