Departamentul de chirurgie toracică al Spitalului Memorial colaborează îndeaproape cu medici din alte specialităţi chirurgicale și non-chirurgicale cum ar fi medici radiologi, pneumofiziologi, oncologi, pentru a oferi o îngrijire integrată și personalizată pentru fiecare pacient în parte.
Această echipă multidisciplinară este susţinută pe tot parcusul spitalizarii pacientului de asistenţi medicali cu experinenţă și kinetoterapeuţi specializaţi în recuperarea postoperatorie.
Patologia chirurgicală toracică include, în principal, afecţiuni neoplazice:
- Cancer pulmonar
- Cancer esofagian
- Tumori pleurale
- Metastaze pulmonare
- Tumori ale peretelui toracic și tumori mediastinale
Pe langă afecţiunile neoplazice, chirurgia toracică tratează cu succes, de cele mai multe ori prin proceduri minim invazive, și alte afecţiuni:
- Timectomie pentru miastenia gravis;
- Esofagectomie cu reconstrucţie pentru boli esofagiene benigne;
- Rezecţia diverticulului esofagian;
- Ablaţia chisturilor toracice;
- Biopsie pulmonară – necesară în scop diagnostic.
Ecografia endobronșică (EBUS-TBNA)
O metodă relativ nouă necesară diagnosticului şi stadializării cancerului pulmonar şi a altor tipuri de neoplasme bronhopulmonare secundare, infecţii și boli inflamatorii care afectează plămânii (ex. sarcoidoza sau limfomul), este ecografia endobronșică (EBUS-TBNA).
Ecoendoscopia este o procedură de înaltă performanţă ce permite medicilor să efectueze o aspiraţie transbronșică cu ac (TBNA), pentru a obţine mostre de ţesut sau de lichid din plămâni și din ganglionii limfatici din jur, fără intervenţii chirurgicale convenţionale.
Ecografia endobronșică este o procedură minim invazivă (fără incizii) extrem de eficientă care se efectuează cu anestezie generală sau sedare profundă și este lipsită de durere.
Odată efectuată o investigaţie imagistică și descoperită o leziune pulmonară, pacienţii pot beneficia de EBUS-TBNA ca procedură de diagnostic în timp real și stadializare precisă pentru a se stabili:
- stadiul afecţiunii (cât de avansat este cancerul);
- localizarea tumorii;
- planul de tratament;
- evoluţia sub tratament;
- prognosticul (șansa de recuperare).